Denumirea latină „Transilvania” sugerează mult mai mult decât sensul său original. Și mai mult decât „Transilvania” sună cunoscut. S-a vrut să însemne o regiune situată „dincolo de pădure”, dar este asociată și cu trecerea granițelor culturale, cu transformare constantă, poate chiar cu o reamintire a mitologiei întunecate a acestei regiuni, cu un fel de extaz asupra granița dintre somn și realitate.

Toate aceste contexte se regăsesc în filmul „X-Ray”, în care Cristian Mungiu face încă o dată un RMN al sufletului românesc. Nu a fost la fel de brutal ca atunci când s-a ocupat de moștenirea dureroasă a lui Ceaușescu prin problema avortului interzis. Sau când a condamnat realitatea post-comunistă cu religiozitatea ei apăsătoare și urmărirea oarbă a succesului. De data aceasta este preocupat de starea psihică a populației de graniță europeană, sfâșiată între superstițiile străvechi și provocările modernității, prinse în tradiție și în același timp în logica inexorabilă a capitalismului global. Și chiar dacă cade în capcane jurnalistice, în afară de copiii ghicitori, îi vine și el în ajutor… Urși carpați. Adică natura ca răzbunătoare, natura ca o caricatură a mândriei umane, a instinctelor de turmă și a cultului puterii.

Orașul roman de pe ecran întruchipează paradoxurile și stările de spirit care încă sunt vii în partea noastră a Europei. După ce mina se închide din cauza migrației economice în masă către Occident, există o lipsă de muncitori. Dar cei care pot umple acest gol nu sunt întâmpinați cu pâine și sare. Dimpotrivă: este mai bine pentru ei să nu atingă deloc pâinea. Când brutăria angajează personal din Sri Lanka (creșterea oportunităților de muncă este o condiție pentru a primi fonduri UE), populația multiculturală, formată din români, minoritatea maghiară și descendenți ai coloniștilor germani, începe să fiarbă. Problema romilor abia a fost rezolvată în sfârșit, iar aceștia sunt deja invadați de alți „extratereștri”. În mod ironic, personajul principal, Matthias (interpretat de Maren Gregor), tocmai s-a întors într-un oraș din Saxonia, Germania, unde nu se distinge între un român, chiar vorbitor de germană, și un țigan. În schimb, pentru muncitorii oaspeți din Orientul Îndepărtat, Transilvania neospitalieră devine împlinirea visului lor de a fi în Occident. Și în acest amestec de națiuni, opinii, culori de piele, religii, limbi, stereotipuri și prejudecăți, Mongiu aruncă și un tânăr ecologist francez care numără urșii locali. Este regretabil că acest personaj, care provine dintr-o civilizație puțin diferită, nu joacă un rol major în această poveste, în afară de faptul că este un martor surprins, învinuit pentru faptul că „i-au bătut pe negri” în țara lui.

Mungiu se concentrează pe atmosfera de măcel în creștere din oraș și pe relația ciudat de erotică dintre dinamica manager de brutărie Sheila (Judith State) și Matthias căsătorit. Acest al doilea fir aduce o mulțime de note sarcastice, pentru că creatorii privesc cu degetul atât la femeia singură internațională care se îmbătă pe muzica piesei „In the Mood for Love” de Wong Kar-wai, cât și la iubitul ei, frustratul bărbat carpatic. . Implicarea sa în apărarea srilankezilor împotriva „oamenilor întunecați” rasiști ​​are ceva de spectacol (la urma urmei, „Occidentul urmărește!”) și este legată de interesele corporative, în timp ce indiferența xenofobă în creștere nu rezultă doar din conformism. Aceste singure „raze X”, pentru că nu oferă un diagnostic clar, au fost cu siguranță un succes pentru regizorul roman.

Afișează mai clar spiritul colectiv al Mordorului transilvănean. Sesiunile de ședință cu participarea locuitorilor care deliberează sub auspiciile primarului și preotului cu privire la modul de a scăpa de un element străin și, de asemenea, din motive de sănătate, par periculoase și familiare, deși, datorită dimensiunii și caracterului lor literal, ele împovărează inutil comunitatea. poveste. În acest sens, seamănă cu curtea patriarhală părtinitoare a „Ceva rău sau porno nebun” (2021) de Radu Goude, un alt eseu fictiv despre ADN-ul românesc. Stăpânirea montajului a lui Mungiu este, fără îndoială, impresionantă – o singură fotografie care durează câteva minute reflectă patosul polarizării sociale. Astfel de setări merită efortul în întâlniri.

Dar ceea ce face ca „X-Ray” să fie original este întorsătura sa neașteptată, suprarealistă, de parcă regizorul i-ar fi subminat realismul brutal (uciderea porcilor, vânătoarea de animale, persecuția) și i-ar fi adăugat un ton magic și necald. Această aura este adusă prin fiul de opt ani al personajului principal, numit Rudy, care și-a pierdut recent capacitatea de a vorbi din cauza unui eveniment misterios din pădure. Filmul se joacă cu acest personaj și se joacă și cu tema pădurii și ursului, nu ca decor oriental. Prin intermediul băieților, se discută despre modele de masculinitate sau un fel de exorcism secular, dezvăluind prăbușirea societății, criza autorităților consacrate sau mitul local al multiculturalismului. De asemenea, nu este o coincidență că sosirea „infiltraților” asiatici și drama asociată are loc în preajma Crăciunului, în timpul pieselor de naștere, procesiilor colorate, împărtășirii cadourilor și cântării muzicii în biserică. Pentru o scurtă vreme, toată lumea, inclusiv francezul, se adună la masa de Crăciun.

Cinematograful din partea noastră a Europei, atât narativ, cât și documentar, cade din când în când în capcana „lumii prezentate”, ținând seama, poate, de numeroasele decenii de cinema care nu a fost prezentat în fața camerei din diverse motive. Acest lucru are ca rezultat un sunet prea introductiv – ceea ce este cazul aici. Ceea ce stăpânește românii este o abordare perspicace, dar discretă, aproape în șoaptă, a narațiunii și actoriei, care se exprimă uneori și în „raze X”. Funcționează bine la arătarea destinelor individuale sau a unui mozaic liber de culturi, dar este mai puțin eficient în a arăta Europa cu viteze diferite, nemulțumirea postcolonială și condensarea identității. Damien Cukor a avut alte ambiții pentru Bread and Salt, inspirate tot de fapte, tot cu imigranți nedoriți în fundal. A obținut un impact mai puternic. A făcut apel la emoțiile și emoțiile noastre și a crezut mai mult în personaje și realitate. Mungiu preferă un studiu rece, fragmentat și în același timp mai bizar al mentalității tribale sau al dezintegrarii civilizației. Și o formă divergentă de „ei” mai degrabă decât doar „noi” sau „eu”. ©

radiografie („RMN”) – Mănăstirea. Christian Mungiu. Produs in Romania/Franta/Belgia 2022. Distribuitor. Film gotic. În cinematografe începând cu 19 mai.

Christian Mungiu este unul dintre reprezentanții de seamă ai așa-numitului Noul Val românesc. A atras atenția cu primul său film, „West” (2002), dar faima i-a venit cu „4 Months, 3 Weeks, 2 Days” (2007), care a câștigat printre alte filme. Palme d’Or la Cannes. La același festival, a primit ulterior premii pentru cel mai bun scenarist (Beyond the Hills, 2012) și regizor (Ajzamin, 2016).