„Dacă mor, voi muri de dragoste”, spune el la un moment dat, interpretat de un bărbat care arată ca un câine învins. Shia LaBeouf Protagonistul este dureros de naiv, care vine la București, la insistențele defunctei sale mame (!) să se „găsească”, dar se îndrăgostește imediat de fiica defunctului (!!) în brațele colegului său. Un pasager din avion – și apoi bătut, torturat și adus în pragul morții de fostul soț al fetei, un groaznic gangster (!!!), în timp ce acesta își trăia aventura vieții în capitala României. Această propoziție uimitoare se potrivește bine cu stilul filmului Frederick Bond. Ei bine, „Charlie Must Die” vrea să fie o poveste de dragoste impresionantă spusă și poate joacă pe clișee de gen, dar în realitate este un spectacol formal strident în care intriga prezentată în mod bizar nu ajunge niciodată la nivelul unui mare A/V. sesiune. Există vreo propoziție finală în mărturisirea lui Charlie – Atenție, atenție! -Fantoma mamei tale moarte? Da, dar este la fel ca și în reclamele TV, din care Frederic Bond este un adevărat talent – urmăriți-le cu plăcere, răsfățați-vă simțurile cu mesajul și nu intrați prea adânc în poveste.
„Charlie Must Die” nu este nici o exploatare a situației economice actuale, nici o proverbială captură de numerar – sunt convins că intențiile lui Bond și ale echipei sale au fost absolut pure. Poate la fel de naiv ca personajul principal, care reprezintă arhetipul unui tânăr american pierdut care trece prin etapele ulterioare ale adolescenței în Europa și depășește toate adversitățile pe care soarta perfidă le pune în cale. Aici constă magia acestei producții – în naivitatea autentică care vine de pretutindeni, datorită căreia creatorii sunt capabili să scape de toate stereotipurile dureroase. România este o țară a taximetriștilor americani iubitori de cinema, a paramedicilor care fumează iarbă în timp ce conduc, a gangsterilor satanici care se comportă ca parodii de cowboy și a copiilor săraci prietenoși care, pentru câțiva dolari, le vor demonstra americanilor că sunt cool și utili. Dacă o iei în serios, acest film ar putea fi considerat o insultă uriașă. Dar felul în care Bond prezintă toate scenele și îi conduce pe actori arată clar că scopul lui nu era să jignească, ci să facă un film grozav pentru tineret, iar Bucureștiul părea o locație grozavă pentru a face asta.
Bond și directorul său de fotografiat, Roman Vasyanov, fac din București o capitală europeană a distracției și crimei, dar în același timp abordează orașul însuși cu oarecare respect – fotografiile cu ochi de pasăre, diverse panorame și un stil de încadrare te fac să vrei să vizitezi imediat capitala Poloniei, Romania. Iar imaginile în sine, împreună cu muzica electronică plină de viață, adaugă energie întregului, ceea ce, în multe locuri, vă permite să treceți peste numeroasele nebunii ale intrigii (dintre care multe sunt prezentate cu încetinitorul uimitor). Mai mult, Bond subliniază de nenumărate ori pe ecran că „Charlie Must Die” este, mai presus de toate, un basm contemporan uluitor din punct de vedere vizual, colorat de consumul de droguri și escapade sexuale, o înțelegere naivă a romantismului și metafore suprasimplificate. Un basm este cea mai simplă variantă posibilă a vechii teme „Băiatul întâlnește o fată → Fata intră în necazuri → Băiatul salvează o fată”. În cazul acestui film, este greu să scrii despre argumentele sale pro și contra, fie îl cumperi, fie îl respingi complet. Ambele răspunsuri ar fi perfect rezonabile.
Versiunea DVD:
Distribuitorul Monolith Video oferă consumatorilor polonezi tipul standard de lansare a filmului care nu este lansat în cinematografe în Polonia – versiuni audio cu cinci canale, ecran lat, versiuni în limba poloneză și niciun material bonus, cu excepția trailerului și a reclamelor.
„Evanghelist zombie. Organizator incurabil. Guru alcool rău. Tocmai Twitter. Antreprenor pasionat.”