Cel mai mare refugiu al Romei din Polonia este situat la 10 minute de centrul celei mai mari capitale poloneze. Pe un teren de peste cinci hectare erau 140 de parcuri desemnate. Dar se pare că proprietarul terenului nu este orașul, ci o persoană obișnuită. Acum mai bine de un deceniu, grădinarii au fost ordonați să iasă.

– Acești oameni au intrat, nu le pasă și nu se descurcă ca niște fermieri adevărați care se ocupă de pământul lor. Au ocupat o moșie liberă, o zonă abandonată de grădinari care nu aveau altă opțiune. Și acestea sunt problemele apărute din cauza sosirii oaspeților neinvitați – spune Zdzisław Śliwa, președintele Asociației de Alocare a Districtului Pozna.

Din 2013, comunitatea de romi romi a început să se stabilească în zona jefuită și distrusă a fostelor parcuri de alocare, ceea ce nu atrăgea unii locuitori din Pozna Vinograd, deoarece nomazii au început să fie o pacoste.

Incendiile aprinse sunt probabil primul lucru care ne deranjează pe toți, spune Helena. El adaugă: – Fumezi gunoi în casa ta? Absolut nu, pentru că vecinul va chema imediat poliția sau poliția municipală. Trebuie să plătești o amendă mare. Și nu. Ne-au otrăvit opt ​​ani.

– Au fost cinci intervenții în 2020. Am intervenit deja acolo de două ori în acest an. În principiu, erau incendii de diferite tipuri de gunoi – spune Sfântul Căpitan Michal Kucherski, purtătorul de cuvânt al Corpului de Pompieri din Pozna.

Cu toate acestea, vor exista mai multe probleme.

– Locuitorii mă informează că copiii români distrug locurile de joacă. Când locuitorii își atrag atenția asupra lor, îi insultă – spune Bartosz Werner.

Pe de altă parte, potrivit unor vânzători de magazine adiacente taberei, există jafuri care implică țigani.

– Fură, ar trebui să cumpere, dar cele mai multe lucruri sunt pierdute. Odată am fost amenințat cu incendiere pentru că am refuzat să-i las să iasă din magazin și mi-a spus că voi suna la poliție – spune angajatul magazinului.

– Bătrânii locuiesc aici și se tem de unele certuri care se pot termina în moduri diferite, de exemplu violența fizică – spune unul dintre vârstnici.

– Au fost raportate mai multe intervenții. Anul trecut, au existat mai mult de 60 de rapoarte, în principal legate de redarea muzicii puternice, țipetele sau aprinderea focurilor – spune tânărul inspector. Andrei Boroviak, purtător de cuvânt al șefului poliției regionale din Poznan.

În fiecare an, în tabără locuiesc din ce în ce mai mulți oameni, în prezent aproximativ 150 de persoane, unele dintre ele din familii multi-generaționale cu copii mici.

În afară de asociații și organizații, romii sunt ajutați de oraș, iar mulți nomazi se află sub auspiciile Centrului Municipal de Sprijin pentru Familii din Poznan.

– Așa cum ajutăm alți rezidenți din Poznan, ajutăm și acest grup. Acest grup este clasificat ca fără adăpost în țara noastră. Oferim o gamă completă de asistență în conformitate cu legea. Este asistență materială, financiară și nefinanciară, precum și sprijin zilnic și munca asistentului social – explică Anna Zajek Dom, director adjunct al MOPR din Pozna.

Țiganii nu au încredere, nu vor să vorbească cu polonezii care apar în tabără. După câteva zile de negocieri și ajutor din partea organizației, am fost invitați de o familie de romi.

Marcia și Jules locuiesc în tabără de câțiva ani, au trei fii, dintre care cel mai tânăr s-a născut în acest loc.

– Când am ajuns aici, eram copii și cerșeam. Am ales acest loc pentru că avem familie aici și pentru că sunt cabine aici. Am crezut că vom face o casă și va fi mai bine decât în ​​România – au explicat-o.

Astăzi sunt deja conștienți de probleme.

Condițiile de viață aici sunt un masacru. Jules spune: Avem copii care merg deja la școală și ar trebui să aibă condiții bune.

– Copiilor noștri le este rușine să spună unde locuiesc la școală – adaugă Marcia.

– Avem cărți de miros auto și le distribuim la intersecții – dezvăluie Jules.

– Nu știu de ce îi deranjăm pe oamenii din Poznan. El adaugă că revoltele merg aici și aruncă cu pietre.

De ce nu lucrează Marcia și Jules?

– Este greu să obții un loc de muncă dacă nu ai școală și nu știi să citești. Eu și soția mea ne place să mergem la muncă. Chiar și astăzi – Convinge-l pe Jules.

Problema taberei a apărut de fapt în anii ’90.

– Se bazează pe faptul că această comunitate a fost tratată ca nomazi de 30 de ani. Ei fac parte din cultura lor, astăzi și mâine nu sunt. Atunci nu este nevoie să-i ajutăm deloc. Tabăra este rezultatul multor ani de politică de excludere, spune Carolina Czarnotta de la Asociația Locatarilor Wielkopolska.

Nu tuturor le place acest cartier.

– De neconceput, plătim impozite, iar președintele Jakoviak nu contează pe noi. El a spus că îi va curăța și aranja cumva, le va pune recipiente și toalete. Ei iau apa din pompă pe cheltuiala noastră. Este pe cheltuiala noastră, pentru toți locuitorii acestui oraș – spune un locuitor din Poznan.

Peste 30 de mii de țigani locuiesc în Polonia. Majoritatea duc o viață normală. Ne-am întâlnit cu șeful Asociației de Țigani din Polonia, care cunoaște problema celui mai mare lagăr ilegal din țară.

– Îmi pare foarte rău și îmi pare rău pentru locuitorii unui astfel de cartier – spune Roman Kwiatkowski. Se traduce: – Aceștia sunt prietenii mei, nu intenționez să mă izolez de ei, dar când veniți într-o altă țară, trebuie să respectați toate regulile și obligațiile. Dacă legea este încălcată, nimeni nu se va uita la etnia mea, doar îmi vor da un bilet și îmi va ordona să părăsesc zona. Nu știu de ce este încă tolerat în Polonia. Guvernele locale și autoritățile municipale sunt echipate în mod adecvat cu instrumentele necesare pentru a combate acest tip de fenomen.

– Eu aparțin generației care a trăit în tabere, dar nu a existat nicio situație în care să trăim în astfel de condiții. Există un principiu al purității – subliniază.

L-am întrebat pe viceprimarul din Poznan despre bârlog.

– Această zonă este împrăștiată, arată foarte murdară, nu este în stil pozna – recunoaște Jędrzej Solarski. El explică: – Responsabilitatea sa revine unei persoane private. Proprietarul se află în străinătate, probabil în SUA – nu are niciun contact cu ea. Ar trebui să o lăsăm să o facă pentru că este datoria ei. Este foarte dificil să rezolvi cu adevărat problema. Nu putem ține acești oameni departe. Acești oameni au venit aici legal, sunt membri ai Uniunii Europene. Unii adulți sunt analfabeți, iar comunicarea cu ei este dificilă.

Potrivit lui Solarsky, comunitatea de romi necesită cursuri de limbă poloneză.

Unii oameni s-au născut acolo și nu cunosc altă viață decât tabăra. Totul se întâmplă, dar va continua. Pentru noi, cel mai important lucru este că acest loc ar trebui să fie cât mai puțin o povară posibilă pentru locuitorii noștri – subliniază el.

Acum câteva săptămâni, în biroul Voievodatului Wielkopolska, a avut loc o întâlnire a reprezentanților instituțiilor și organizațiilor care lucrează în interesul romilor din lagăr. În iulie, a fost planificată o altă întâlnire cu țigani, deja la camping, cu participarea interpreților.

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Romilor. Ce știm despre această minoritate națională?

Vicki Gabor a fost numit de urați „țiganii șvabi”. Potrivit instanței, nu este nimic jignitor

Viața de zi cu zi a copiilor romi care trăiesc în România: sărăcie, discriminare și lupta pentru supraviețuire

Autor: Ewa Podleśna-Ślusarczyk