Acest film este o insultă la adresa țării! Ei bine, nu e al nostru” – așa se anunță comedia-dramă romană „Ceva nefericit sau porno nebun”, câștigătoare a Berlinalei din acest an. Se pare că titlul în sine (suna mai amuzant în textul original) a devenit o problemă pt. algoritmii motoarelor de căutare. Și asta este adevărat, pentru că cea mai recentă lucrare a lui Radu Goud începe cu un film pentru adulți de câteva minute. Dar ceea ce dezlănțuiește acest porno amator în părțile ulterioare ale intrigii poate fi rezumat fără exagerare în sloganul „Sex și problema românească.” Sau întrebați dacă sunteți sigur că naratorul acestei povești nu este polonez.

Judd a transformat comedia obscenă într-un lung eseu despre compatrioții săi (?). El a făcut din personajul principal profesor dintr-o școală gimnazială din București, jongland cu căsnicia ei cu sunetele „Lili Marlene” pe care le vedem la început. Se pare că videoclipul a fost scurs pe internet și a devenit viral, iar Amy (interpretată de Katia Pascario) trebuie să se prezinte în fața unei instanțe parentale deținute de administrația școlii. Este să decidă dacă istoricul dezamăgit va putea continua să predea.

Cu toate acestea, înainte de a se produce confruntarea, regizorul ne duce în două excursii de vizitare a obiectivelor turistice: prima în capitala României în timpul pandemiei și a doua în spiritul roman din ultima sută de ani. Pentru că „The Unfortunate Number…” este, în termenii Covid, un cinema hibrid în care se întâlnesc trei filme foarte diferite. Sau chiar patru, dacă numărați caseta sexuală incriminatoare. Și toți, împreună ca o singură echipă, lucrează aici pentru un mare diagnostic național.

Vă puteți imagina doar cum se simte Amy în timp ce se plimbă prin orașul fierbinte așteptând întâlnirea școlii. Deși sunt necesare măști și este greu de identificat, se pare că fiecare trecător care se uită la smartphone-ul său este un potențial privitor al înregistrării jenante. Camera semidocumentară a lui Marius Panduru, colaboratorul obișnuit al lui Judd, înregistrează cu un ochi neclintit viața de zi cu zi a Bucureștiului de astăzi. Iată un loc blocat undeva între epoci, între ruină și decadență, transformat în templu și în același timp groapă pentru consum. Există mall-uri simple, case de schimb valutar și jocuri de noroc, precum și case de apartamente istorice dărăpănate – dintre care una a fost cândva un cinematograf.

„Spiritualitatea” Bucureștiului este evidentă nu doar în haosul arhitectural, în reclamele și bannerele răspândite, ci și în comportamentul locuitorilor săi. În fața noastră este o țară tristă și nervoasă. Numai actualizarea superficială, comunicarea prin jigniri, reclamații, jigniri, claxone auto, răspândirea omniprezentă a virusului Corona și restricțiile aferente ridică și mai mult această situație. Înainte ca eroina să ajungă în instanță, strada îi va aminti de țara în care trăiește. Va mai avea timp să cumpere flori, o carte de poezie și să ia ceva să se liniștească.

Dar și publicul trebuie să fie pregătit corespunzător pentru proces. În partea a doua a filmului, evenimentul se oprește și se transformă într-o narațiune alfabetică, adunând, într-un mod critic, sarcastic și oarecum patologic, tot ceea ce construiește, potrivit regizorului, identitatea colectivă a românilor. Așadar, sunt arhive din epoca nazistă și stalinistă, fragmente de emisiuni TV din epoca Ceauşescu, videoclipuri amuzante și teribile pe YouTube, și cu ele întreaga lume a vanității și a prostiei a timpului nostru. Este plin de zicători diferite, de exemplu că copiii sunt prizonieri politici ai părinților lor sau că ecranul este scutul Medusei, permițându-ți să vezi ororile acestei lumi fără a orbi de groază. A fost ridicată în primul rând de trecutul naționalist al României și de suprimarea exterminării evreilor și romilor din memoria colectivă, teme pe care Judd le explorase deja în „Averim!” (2015) sau „Nu mă interesează dacă intrăm în istorie ca barbari” (2018).

Face tot posibilul în partea a treia și ultima din „Numerka”, unde dă cuvântul părinților și directorului școlii de elită, dar și lui Amy, care îi apără drepturile și demnitatea. Cât de cunoscute sunt acuzațiile la adresa femeii care, datorită scurgerii nefericite a filmului online, a adus rușine facultății unei instituții de prestigiu și și-a expus studenții la sex. Obținem o secțiune transversală largă a acestei părți aparent „mai bune”, mai bogate și mai iluminate a societății romane.

Printre cei adunați se numără un militar și un preot ortodox, este un intelectual progresist și un punk în costum, este o feministă și una rasistă, și sunt și persoane cu culori de piele nealbe, origini etnice sau religii. Desigur, regizorul poate fi părtinitor în acest sens, împărțind roluri (a se citi: nudges) de parcă s-ar afla într-o naștere. El însuși numește acest capitol al poveștii sale un sitcom și va continua să-și facă telespectatorii să râdă până la sfârșit.

Jude (mai ales cu acest nume de familie, deși în română nu înseamnă evreu) trebuie să se echilibreze cu pricepere pentru a nu se transforma dintr-un psihoterapeut patriot într-un fobic obișnuit. La urma urmei, el poate fi aproape la fel de crud cu personajele sale precum este curtea cu Amy. Umplându-l cu elite locale de diverse convingeri politice, el își bate joc de toată țara. Îl acuză de homofobie, superstiție și denaturare a istoriei și nu este o coincidență că o victimă a linșajului predă chiar această materie. În același timp, faptul că eroina filmului este o femeie are o mare importanță în tot scandalul. Dacă meniul filmului ar fi fost tradus astăzi în poloneză, cu siguranță ar include ceva despre virtuțile femeilor.

Uneori, diagnosticul se răspândește mai larg, dincolo de granițele Europei post-comuniste. De exemplu, când vine vorba de a face distincția între privat și public în vremuri în care, din cauza pandemiei, am fost condamnați la viața virtuală. Cum să nu înnebunim în fața apelor uzate care ne inundă de peste tot pe internet? Cu toate acestea, ceea ce se simte cel mai familiar în „The Unfortunate Number…” este povestea unei țări în care erotismul este constant demonizat și în care educația sexuală este retrogradată în pornografie. Ceea ce se întâmplă sub coperte se vorbește doar în limbajul violenței, al râsului și al scandalului ipocriziei.

Prin urmare, în ciuda unor momente grozave de distracție, miza este foarte serioasă. Pentru regizorul român, ochii înspăimântători ai lui Amy care priveau peste mască au devenit un scut mitic care reflecta realitatea absurdă și de coșmar.©

Număr nefericit sau porno nebun (Babardeală cu bucluc sau Porno balamuc) – Mănăstire. Radu Jude. Productie Romania/Croatia/Cehia/Luxemburg 2021. Distributie. Asociația Noi Orizonturi. În cinematografe începând cu 24 septembrie.