În ciuda istoriei de nouăzeci și patru de ani de performanță la Jocurile Olimpice de iarnă, ei au reușit să câștige un singur disc. Un asemenea succes nu s-ar fi întâmplat dacă un portar subordonat al unui club românesc nu s-ar fi hotărât într-o zi să-și încerce mâna la bob…

Bob fericit

România a debutat la Jocurile Olimpice de iarnă în timpul celui de-al doilea Campionat Mondial. Ea a trimis zece dintre reprezentanții ei la St. Moritz, Elveția. La început, a fost în zadar să cauți succesul acestei țări pe scena internațională în cadrul competiției de iarnă. Până în 1964, Jocurile Olimpice de vară din România strângeau patruzeci și unu de discuri. Iarna nu avea unul.

Cel mai apropiat a fost în 1932. La patru ani de la debut, România și-a trimis patru dintre reprezentanții săi la Lake Placid – patine de masă. Au concurat la dublu și cvadruplu. Această primă ediție a luptei pentru medalii olimpice a fost cea mai reușită pentru ei. Alexandru Babana și Dumitru Hubert au fost abia pe locul șapte după primul slide, dar au urcat pe tabel în următoarele seturi. În cele din urmă, au ajuns pe locul patru, chiar în spatele podiumului. Au pierdut doar la trei medalii – două din Statele Unite și una din Elveția.

Anii următori nu i-au apropiat pe romani de succesul lor istoric. În 1960, în Valea Squaw îi lipseau reprezentanții acestei țări. Au revenit la competiție patru ani mai târziu, la Innsbruck. Iar când Jocurile Olimpice de iarnă au revenit în Franța în 1968, doi sportivi români au putut să scrie pentru totdeauna în paginile istoriei.

Bronz istoric

România a trimis treizeci dintre reprezentanții săi la cinci discipline la Grenoble, inclusiv șase bob. La startul competiției de dublu au stat doi duble români. Dar Romeo Nedelko și Georgie Mufti nu au terminat competiția. Colegii lor actori, Ion Pantoro și Nikolai Ngoyi, la rândul lor, s-au descurcat foarte bine. După prima alunecare, aceștia au ocupat locul doi, pierzând doar în fața lui Eugenio Monti și Luciano de Polis, reprezentantul Italiei. Cu toate acestea, în următoarele două segmente, aceștia au coborât semnificativ, plasându-i pe pozițiile a șasea și, respectiv, a șaptea.

În final, au reușit să avanseze pe locul trei și să câștige medalii de bronz, care sunt istorice pentru țara lor, cu un timp de 4:44.46. Romanii au reușit să depășească echipajele mult mai puternice. De exemplu austriecii – campioni mondiali la dublu din 1967 și cei patru membri de argint ai Jocurilor din 1964. Sau britanicii – campioni olimpici de la Innsbruck, care au ocupat doar locul cinci la Grenoble.

Românii nu erau pe cale să câștige nu una, ci două medalii în competiția de bob de la Grenoble. În competiția de cvartet, Ion Banoro și Nikolai Nejo s-au clasat din nou pe primul loc. Petri Hristovichi și Georgi Mavti au participat în turul al patrulea. După primul alunecare, echipa României a fost doar pe locul șase, dar un bun tur al doilea le-a permis să ocupe locul trei în ea. Din cauza dezghețului de pe pistă, competiția la acest punct a fost finalizată. Cei patru români au pierdut cu doar 0,1 secunde în fața elvețienilor, care au terminat în spatele podiumului olimpic.

din fotbal

Când Ion Panțuru și-a început aventura cu sportul, nu avea nicio legătură cu patinajul artistic. Sportivul din Komarnici și-a ales fotbalul ca primă majoră. Românul a fost portar inițial la Traktor Brașov și apoi la Karpati Sinai. A început cu ea la Secția B, apoi a fost promovat într-un grad superior.

Totul s-a schimbat însă în 1957. În pauza de iarnă dintre sezoane, antrenorul echipei din Sinai și un prieten al lui Bentoro l-au invitat să meargă cu el să se antreneze cu el la sediul diviziei de bob a clubului. Jucătorii din cantonament se pregăteau să participe la campionatul național. – Am stat acolo o săptămână, profitând de faptul că este o pauză lungă de fotbal. Cupa Tineretului a fost organizată la finalul competiției [zawody dla amatorów – przyp.red.]la care am participat si eu. În mod surprinzător, am câștigat competiția – mi-am amintit de jucătorul care avea douăzeci și patru de ani.

După un debut de succes în competiția de amatori, Panțuru a participat la campionatul național. Și în ea, echipa din care era membru a ocupat în mod surprinzător locul trei. „Mi-a plăcut atât de mult viteza, mi-a dat adrenalina de care aveam atât de mult nevoie”, a spus Panoro ani mai târziu, amintindu-și primele momente cu noul sistem.

Atitudinea lui i-a surprins pe antrenori și în scurt timp a devenit unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Acest lucru i-a permis să debuteze la nivel internațional. Acolo, concurând cu sportivi din întreaga lume, și-a făcut bogatele realizări sportive în anii următori.

medalia pierdută

La debutul său european, Panoro a terminat pe locul șase, dar a ajuns în 1967 pentru albumul său de debut în această ordine. Ani mai târziu, a convocat competiția de la Innsbruck nu numai din perspectiva celor două medalii pe care le-a câștigat acolo (aur în patru și argint în două). – Îmi amintesc că eram la Ignis, undeva lângă Innsbruck, competiția începea la patru dimineața. Așa a fost și atunci, pentru că nu era gheață artificială. Ziua era caldă, așa că a trebuit să concuram noaptea – a spus el. În total, de-a lungul carierei, Eon a strâns șapte discuri la Campionatul European – două de aur, patru de argint și unul de bronz.

Românca este și de două ori medaliată la campionatul mondial. Ambele discuri le-a cucerit cu Dumitra Focşeneanu, mai întâi la argint în 1969, iar apoi la bronz patru ani mai târziu. După ce a câștigat prima sa medalie de campionat mondial, Panoro a fost pe punctul de a o pierde definitiv. Șoferul de sanie cu role a plecat în taxi spre aeroport. Doar patruzeci de ani mai târziu, familia americană a descoperit o monedă în garaj și a returnat-o proprietarului inițial.

După ce s-a retras din practicarea acestui sport, Panoro a lucrat ca antrenor pentru generațiile viitoare de patine la echipă românească. S-a stins din viață în ianuarie 2016, la vârsta de 81 de ani. – A fost unul dintre cele mai bune patine ale epocii sale. A avut o mână extraordinară în sport și a fost incredibil de profesionist – își amintește fostul coechipier Focșeneanu.

Sperăm la mai mult

Dintre toate medaliile sale, Panoro a fost considerată cea mai valoroasă medalie a Jocurilor Olimpice. Românul a concurat de patru ori la evenimentul de patru ani, deși nu a reușit să ia primele trei decât o singură dată. Când Eon a ajuns la bronzul la Grenoble, nu se aștepta ca singurul album al sportivilor români din ediția de iarnă a turneului să rămână pentru mult timp.

De-a lungul vieții, el a subliniat că și-ar dori ca realizările sale să fie un fel de inspirație pentru generațiile viitoare de jucători. „Nu vreau să-mi las medaliile în urmă ca o legendă, vreau ca jucătorii care vor veni după mine să-mi depășească performanța.” M-aș bucura să-i văd acum la Jocurile Olimpice cu rezultate bune. El a subliniat că performanța mea s-a încheiat și ei trebuie să muncească din greu pentru a obține rezultate grozave.

Totodată, Panoro a împărtășit cu presa o reflecție tristă asupra dezvoltării disciplinei în țară. – Nu mai există interes pentru sporturile de iarnă, popularitatea lor în mass-media lipsește cu desăvârșire, se vinde doar fotbal. Nimeni nu își mai aduce aminte de mine și de medaliile mele! spuse el cu amărăciune. Bobul a remarcat că interesul pentru persoana sa nu a fost nici măcar din partea federației locale, care nu l-a invitat să participe la meciurile din Vancouver sau Soci timp de o oră. – Cred că am meritat pentru că am făcut ceva pentru sportul românesc!

Deși durerea lui Banur a fost îndreptată în primul rând împotriva acțiunilor federației după terminarea carierei sale de atletism, Dumitru Fuchinino a descris că vremurile în care amândoi practicau activ sport nu erau foarte vii pentru ei. Patinerii români nu erau pe deplin profesioniști. Ei sunt angajați oficial în Departamentul de Mecanică de Precizie din Sinai. – Când eram în concurs, primeam un salariu de la sindicat. În rest, ne-am dus patru ore la muncă și apoi la antrenament, a spus Fuchinino. Recompensele pentru primele succese nu au fost mari. – După ce am câștigat medalia de argint la Lake Placid în 1969, am primit un bonus pe care am fost cu toții să-l sărbătorim la Melody Bar din București.

Ultimul martor

După moartea lui Panoro, Nikolai Ngoyi a devenit singurul medaliat român supraviețuitor la Jocurile Olimpice de iarnă. În 2018, cu ocazia împlinirii a 77 de ani, a fost vizitat de tineri jucători, viitori reprezentanți ai țării. Așa cum presa națională descria starea medaliatului la acea vreme, Neagoe a fost nevoit să folosească un scaun cu rotile după ce i-a fost amputat piciorul. Roman suferă de diabet și, de asemenea, suferă de hemiplegie după un accident vascular cerebral.

Dar acum este singurul martor al unui moment istoric în urmă cu mai bine de cincizeci de ani. – Am simțit că este de datoria noastră să facem acest mic gest de onorare a marelui maestru. Pentru noi, el este un exemplu, ne bucurăm de sfaturile lui și am încercat să compensăm cât mai mult faptul că singurul român supraviețuitor care a câștigat o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă nu a fost apreciat corespunzător – au spus tinerii sportivi care l-au ascultat pe Neagoe povestea lor de naștere.

A început și cu alte discipline – fotbal și lupte, dar sania a fost cea care i-a oferit cele mai multe satisfacții. Și-a început aventura în sporturile de iarnă cu titlul de Campion Național, pe care l-a câștigat în 1966, iar un an mai târziu se afla deja pe podium la Campionatele Europene în patru, împărtășind acest succes cu Panoro, printre altele. Alături de Ion au câștigat un disc de argint în cadrul aceleiași ediții a evenimentului. Totuși, așa cum susține el însuși, cea mai mare realizare sportivă a sa a fost startul la Jocurile Olimpice și medalia de bronz pe care a câștigat-o acolo.

succesul national

După succesul olimpic, Panțuru și Neagoe au câștigat popularitate în România. – Ne-a întâmpinat în țară cu mare fast, deși nu ne așteptam. Am convocat o mulțime de oameni obișnuiți care au venit să ne vadă, își amintește Eun. Medalia olimpică a redus taxele pe salarii cu 50 la sută. A comentat că aveam dreptul la o cameră suplimentară fără să plătesc spațiul suplimentar.

De-a lungul timpului, cei doi eroi care au câștigat primul album pentru țara lor au fost uitați de toată lumea. „Nimeni nu-și mai aduce aminte de această medalie”, a spus Ion Panoro, care a fost onorat cu cetățenia de onoare în trei orașe – orașul său natal, Komarnik, Sanayi, unde a întâlnit pentru prima dată bob-ul și Bostiny, unde în ultimii ani ai vieții sale. a trăit o viață departe de forfotă… – Localnicii sunt oameni excepționali pe care îi apreciez foarte mult și care mi-au fost mereu alături, doar își amintesc de mine. Ei au apreciat munca mea de atlet și m-au făcut cetățean de onoare. El a rezumat cel mai bun jucător român de bob după ce a primit cetățenia de onoare a lui Bastini.

Panoro a declarat că vrea să le dea medalia suedezilor în schimbul a două insigne. În fine, nu s-a hotărât să facă acest lucru, datorită căruia unul dintre cele două certificate, singurul material pentru cel mai mare succes de iarnă din istoria competițiilor olimpice ale românilor, a rămas în mâna românilor. Deși au trecut cincizeci și patru de ani de la competiția de la Grenoble, România mai are un singur album. Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing nu au dat speranțe într-o îmbunătățire a acestui rezultat în viitorul apropiat. Desi patru echipe romanesti au participat la concursul de bob, toate au luat primele zece.

Sursa: gsp.ro, fanatic.ro, sportrevolution.ro, historyia.ro, campinatv.ro

Ultimele postări ale Alexandrei Kozyusha (arata tot)